Traieste

“Gata,
Deschide-i toate portile…”
Imi curgeau noaptile-n zgomote, parca de apa, pai imi tropaie rotile de targa-n galop, in spre praguri si porti si guri de morti.
“Ma vezi. Poti?”

“Nu”, am sange pe ochi, vad lopeti sapa gropi, un corb la picioare-mi, pare ca,
Poate, sunt gata de moarte. Doctore, ma desparte doar un gand de ape.
Sunt plin de gunoi, cu voi, voi muri-n voia mea, ne vedem in viata de apoi,
“Daca exista asa ceva…”

“Ma trezesc…”
Trosnesc, fasele-n taceri ude, de rosul meu orb si mat,
Ma vad, mort in priviri, ce-mi cauta, moarte in corp si cad,
Si ud cu lacrimi, culoarea-i parca de crini, alb.
Albe umbre, in randuri, priviri.
Alte atele, pe ganduri, lumini.

Acum si masa asta de fier, de vine cu mine, e fuzibila,
Cum si masca asta de frica, devine, vizibila…

Perfuzia ma-mbata mai greu, betie de spital ca
Sub caldura sangelui meu, insuportabila ma
Opresc, rugina-n palme cand tusesc, ce grotesc.
Doctore, ametesc…
Simt cum ma amestec, cu sange si fier, tu inger sa fi el,
Ca eu in ger deger, deget cu deget. “De ce te duci sus?”
Pai vad un apus si parca si targa tace. “Am ajuns?”

Vad un bisturiu in viscerele bustului, ce un bistru vis imi cere, zbor trist
Si razbat deschis, inchid un ochi, aud un puls, cade din venele mele, scade
Smuls din inima, ce-mi bate ora fixa, sunt in dureri. “Rezista…”

Si rasar inchis, inchid si celalalt ochi, impuns de seringa si iar tresar
In sunete dementa, iar in ser desenez sedimentele de insurgenta.

Deschid inauntru ochii, sa vad ce mai pot…

Si te vad, doctore cu masca ta la gura, cu ochi-nchisi in corp
Cand moartea sta si te injura, in jur ura, in joc eu, jumate mort.
De ce, nu ma mai doare? De ce pleci? De ce sunt rece?
Unde iesi? “Lasa, trece…”

Il vad cum tremura, se chinuie,
Ma curata, ma ustura acul din drena.
Acum, vezi, cruta-ma tu doctore, vreau sa traiesc,
Anunta-ma cand moartea vine, vreau sa ma feresc,
Si ma ridic, din nimic, zadar deces, zi-mi de ce-s mort in fata mea;
Ma uit la targa asta de fier sec, la mine mort, la drum sa plec. “Asa…”

Spirit prin spital, vad patul meu, adoarme singur, in salonul sidefiu,
In el o vad plangand, va dorme singura si ea, pe mine asteptand,
Si eu n-o sa mai fiu. “Te iert”. Stiu. Parintii pe culoar:
Tata carunt, ca o ninsoare pe carbunii stinsi, in tine iarna. Iarta-ma.
Mama, cu lacrimi in palma, si ochi de mare calma. Iarta-ma iar. Iata-ma…

Si doctorul, se apropie si zice:
“Imi pare rau…”
Si linistea curge pe obraji.
“Imi pare rau ca a durat asa de mult, el va fi bine”
“Vreau sa ma lasi…”

Si vad moartea, cum iese din sala de operatie, si intra-n cea de garda,
Sopteste suparata: “Lasam pe alta data?” si-mi zambeste,
Baga o mana-n buzunar,
Ridica din umeri si pleaca…

“Traieste…”