Poezia, poluarea mea si institutia

Mai intoarce-ma putin ca sunt mecanic,
Calic si plin de praf in universul meu de plastic.
Da-mi afara tot teatrul pana-mi futi distributia,
Joaca-te, asta mi-e revoluita,
Poezia, poluarea mea si institutia.

Ochii inchisi ascund multe! Stii, cand il vezi pe pustiul ala cu un munte de aripi rupte pe tample, e! Ala inchide ochii cand gandurile rup randurile si fug catre alte granite. Taramuri salbatice, matrice si alice, si vantul rece zboara peste savane intregi ca un elicopter fara echilibru. Prins in filmul sau, pustiul nu vrea sa piarda timpul!

E fascinant felul in care-i vast si inalt orice metru de libertate si moartea zboara peste zi si noapte ca o pasare agatata-n sforile de zmeu. Atinge cerul, gandul, pana sa intinzi mana, opresti demonii in colivii pana strivesti natura. Deschide-ti vopselele si cauta frumosul, ca-n ochii lui negri ca abanosul, tari ca diamatele, curate ca si apele ce-i curg prin vene, e haosul lumii prea libere, esecul utopic si desfraul raiului promis.

Si deschide ochii ca din vis, stapan pe ce simte. “Destul!” zice, prinde aparatul de sudura si se pune iar pe treaba, pe jazz bolnav de alta data. Printre scantei si fum si iarba, prins ca de boala, baiatu meu isi construieste o naveta spatiala s-ajunga sus unde sunt puse toate jucariile ca Tati nu vrea sa te joci cu mine.

Mai intoarce-ma putin ca sunt mecanic,
Calic si plin de praf in universul meu de plastic.
Da-mi afara tot teatrul pana-mi futi distributia,
Joaca-te, asta mi-e revoluita,
Poezia, poluarea mea si institutia.