Orasul de la etajul 4

Orase din plastic, fara glas, fara paznic, pustiu atat de calm,
Aduce in mine, apus, din zile de jucarie si la periferie am,

Buze, prafuite si uscate de sete si frig, lipite de zid,
“Saruta-ma, atinge-ma, ridica-ma, ucid…”

Grimase, asternuturi albe, nedormite, sifonate lucid
Bomboane fondante, mucegaite pe tavite de argint.
Tipa ferestre cu perdele ce se agita, albe in vant…

“Tipa in mine iubito, vreau sa te aud!”

Case goale, inchise, cu scanduri randuri, peste usi si cuie-n colturi de lemn, semn
Ca sa-si care, moarte in vise, cu scantei din creste, o poveste si te uiti. Si ma tem.
Si ma uiti si iar ne vrem, si te uiti si pe tine, cea din mine,
Cu un deget, sa amesteci in privire.
Si iar ma tine teama,
Si iar imi casca rana.

“De ce?”

De acest peisaj alb-negru si trecator, cartea-mi-e calator,
Un oras pustiu, uscat, carunt de dor, coasa-mi-e majordom,
Prin care trec si mor…

Si strangand in pumni, tarana cea ruginie, apas scarile in pasi spre senin,
Cu zambetul din nebuni si maini invinetite, as vrea sa te retin, dar ma abtin.

Tintuit sub o lume mica, ridic orase afara, tajnesc rosii si mari din piept,
Tine-ma de mana iubito, nu vreau sa te mai pierd, in aglomeratia din ciment.

Orasul ma pierde, cuminte in pietre,
Si pasul in ghete, se teme pe trepte
Si umbra ma tot cauta, pe strazile din perdea,

Pierde-te in mine, ca printr-un oras iubita mea.