Natura timpului

O vaza cu flori, galbene, uscate. Putina natura ucisa de timp.

Eu am inima o vaza in care ii tin florile si culorile si zambetul si ce-mi mai place mie, sunt norocos ca o cunosc si o iubesc si o sa stie, azi ii spun si o sa fie o zi frumoasa de aprilie.

Eu am florile mele de vis, stropite numai cu soare, cand din serele din sunet se strecoara calatoare, umbra ei plina de praf, imbracata in cearsaf si cu zambetul hain ma astepata ca sa vin.

Stai putin!

E un fel de intalnire, am emoti ce sa-ti spun, ca ma uit doar in ceas si nu stiu de ce tremur. Poate a fost cafeaua tare, poate-i vantul asta rece ce ma trece peste drum si fumez de nerabdare, poate-i de la tutun! Sau poate-i doar felu in care se joaca norii, poate-s stelele sau cerul, de ce nu, poate chiar mirosul ploii. Ma astep la ce-i mai rau de la vreme-n seara asta. Am ajuns in cafenea, am umbrela de regret si pantofi de “vreau sa plec” si din piept cad cortine catre nici un fel de pas si incet m-asez la geam si pun florile-n pervaz si mai cer o cafea am nevoie sa fiu treaz, pentru ea. Sti, e sensibila si are nevoie de atentie. Ce vrei? Nu o cunosc de multa vreme dar citesc in ochii ei, mai sunt femei, dar ea are acel ceva. Are tot Timpul din lume cu palma in palma sa, sta cuminte si asteapta singurel in cafenea. Da! Ai ghicit, eu sunt acel amorez si ea e Natura mea, intarzie si-ncep sa ma ingrijorez. Da… Unde esti draga mea, sti ca nu-mi place sa intarzii…

Ea are inima o masca in care-si uita zilele si culorile si zambetul si poate si pe mine, sunt norocos ca o cunosc si o iubesc dar ea nu stie, tre sa-i spun, ce imi pasa mie ca intarzie.

Eu am florile mele de vis, stropite numai cu soare, cand din serele din sunet se strecoara calatoare, umbra ei plina de praf, imbracata in cearsaf si cu zambetul hain, ma astepata ca sa vin.

Stai putin!

Stai putin, ca ea nu intarzie de obicei! Si Timpul se ridica de la masa ia florile si pleaca catre casa. Dar in drum emotia amortea si gandul bun il trimite in pasi grabiti spre ea la serele din sunete, crescute cu sutele de zambete-nvechite chiar din soarele ce-i lumina culorile, florile ingalbenite. Si schimba drumul. Odata cu pulsul increderi, crestea si numarul de pasi si vointa-n ochii lasi plin de nebunii. Da, oare ce face acum? de ce doamne, n-a venit? Si obsesia si frica se jucau la nesfarsit. Si calca hotarat, parca dezlegat, prinde de forta sa ajunga, strage florile in mana si fumeaza si se-ncrunta si apuca in final sa vada si sera ei ce suna a geamat dulce si a pofta si a sange. Si el plange se opreste-n loc, respira, si ecouri se lungeau pana-n ura lui de foc si alearga pana-n prag si loveste usa tare si vede Natura sa cu Amintirea inselatoare. Zambeste plin de lacrimi si tragand usa incet, zambetul ii devenea tot mai straniu si ranced. Grabit ia florile, le-aseaza calm, in vaza, langa pat, apoi se-ntinde catre ea si o saruta apasat.

El are inima acum, un loc in care moare ea, caci a ucis-o, cu tot cu Amintirea sa. Asa e Timpul un domn mai posesiv si cate a ucis la timpul sau nimeni nu poate sti.

Ea are florile lui de vis, stropite numai cu soare, intr-o vaza langa pat, moarte, galbene, murdare. Si-n umbra ei plina de praf, imbracata in cearsaf, stau Eu zambind hain, asteptand sa-mi spui…

Stai putin.



One Comment

  1. Cleo wrote:

    Bunaaaa, nu mai gasesc melodia nicaieri si mi-e dor sa o ascult. Cum sa fac??