Maria plange

O zi si-o noapte, ploape de plumb, ace ca gene,
Plapuma scut, desculta, desene, despica perdele!
Soare cu dinti, oras cu colti si colturi, alene
Cu lenea-n ligamante si cornee, crapa perdele.
Aer metalic, vant timid, agita gandul ei cumplint,
Ca tot ce vede cu ochii cacealma, e doar iluzie
Si aluzie ca lumea a murit si naste alta…

Maria plange la balcon si patru morti in dormitor
ii zac artistic pe covor.
Maria plange si nimeni nu-i aduce o batista curata
sau un paracetamol.

Maria plange si aia zici ca dorm…

Merge-n bucatarie tarand plapuma ca o bucata grea de carne, pune apa la fiert, face cafea, ochi plini de sare. Deschide frigiderul, doldora de sticle goale, borcane, pastile si supozitoare, nici urma de mancare. Stomanacul priveste in gol, “cafea si portocale, un mic dejun de campion”, zice Maria cautand o cana.

“Nimic nu se compara cu o tigare si o cafea pe burta goala” si nu gasea o ceasca-n toata casa, asa ca lua o halba, turna cafeaua calda si o porni spre cada.

Pasi de felina, zice “am nevoie de un dus rece” si mai sorbea din cofeina. Apa curata, baia mica si Maria se dezbraca intr-o clipa. E arma alba, ochi de ambra in oglinda ei murdara. Gura calma, musca buze, frunte-n palma, parca-si cere scuze.

Calca-n bataia dusului, geamul deshis, orasu-ntins, culoarea tusului,
Suvite ude, frisoane, batai in tample ca pansoane
cu flutri in stomac topiti si inima in dinti,

Maria ma intreaba iar,

Ce-a fost in capul tau cand ai scris asta Octavian?

4 ani,
4 morti
si o gramada de hoti.

Eu te-am uitat pe drumuri, fire rosii ca macii,
Cand mi-am pierdut puterea de a te vedea cu altii.
Te simt si azi pierduta de mana cu toti ratatii,
Goala pe la balcoane, boala, urdori, dor si sare,
Ca daca-i bine tre sa doara
Si daca doare dai mai tare, nu?

Inca mai fac gesturi simple, sti? Dau cu paru’ si cert, cand bate vantul-ncet, ii pun geaca pe umeri si o privesc neglijent. Aprind tigara din tigara, si vorbesc despre tot!

Si simt cum timpul se pierde,
Sti ca si timpul mai pierde?

Si simt ca totu-i la loc,

Mai ingrop un domn,
Mai ingrop un bagabont!

Si mai aprind o tigare si ma trezesc obosit. Parca n-am gust, n-am foame! Imbrac femei cu patu-n care ele devin nimic si scriu prost ca un Procust de fiecare, o mie de povesti despre ratare si tu esti ultima incercare.

Asta-i sinceritatea care a strigat lupul,
Haita mea de ganduri lihnite ce musca vantul!

Viata-i frumoasa fara tine si cu asta basta,
Spune-mi tu femei care se bucura cand aud asta.

O tu, fata cuminte cu mii de fete frumoase. Doar tu ma tii minte, doar tu-mi ziceai “minte”, doar tu plangeai mii de lacrimi. Sfidai arta ca plangeai ca nimeni alta, te opreai ca nimeni alta si spuneai ca nimeni alta doar nimicuri.
Mie dor de tine, si tu-mi spui ca n-am de cine? “N-ai de cine!”

Casa ta avea miroul ei de lume complicata, dusuri reci si dusumeaua calda si ma plimbam ca o pisica pe burlane, marunt, debusolat, cu somnul slab si o tigara-n coltul gurii si ma gandeam cum pleaca unii si nu privesc in urma.

Ti-am gustat varul pielii, mi-am sarutat lumea pe gura,
Te-am pus in ochii mei si te-am tinut de mana,
Nemarginitele carari, calai ce duc la tine.

Patetic ca o poezie scrisa-n tren,
Te-am dezvelit si ti-am soptit spre sanii goi,
Marie, asta e ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi.

Tu
Erai natiunea mea,
Sa nu te minti!

Am auzit
Ca umblii cu barbati
Casatoriti.

Azi, sti ce face somnul tau? scuipa pastile
Umple burtile cu monstri,
Tomberoanele cu fostii,
Si nu-ti pare rau de tine.
Fiare fine,
Curbe line,
Muie iulie,
Carne vie,
Cine stie?

Unde te-ai pierdut Marie acum

4 ani,
4 morti
si o gramada de hoti.

4 ani,
4 morti
si o gramada de prosti.

Ce-a fost in capul tau cand ai scris asta Octavian?
4 ani
4 morti
si o gramada de hoti.