Doi ochi noi

Si te vede fumoasa, desi tu nu il vezi, sub ochi verzi, cum el fuge, iubind, de coasa. De moartea din greseli, cazut intr-o idila de idei, ce zice: “Poate ca ea nu este asa si tu sigur te inseli!”. Si vrei sa te ridice.

Si tot cuminte, cu tine mort in minte, disipat, ea respira si simte, cu o fire de fier fierbinte…

El o priveste, dar ea inchide ochii, ascunde o frumusete ce se pierde in dulapul ei din piept, printre rochii si fobii. Si se feresc ca niste copilasi mici si ranile te dor, cand ea gadila aerul cu un aratator si ce degete mici si ce frumoasa este ea, cand zice: “Vino aici!”

Si el tremura tot doar este om si deseneaza cu privirea dezvelita trupul gol, un inger fara aripi, un chip mai palid, spalat de lacrimi si uscat de ger si buze ce il cer, si devine astfel o plapuma un cer ce nu cere furtuna.

Si ea sopteste: “Saruta-ma te rog cu ultima minciuna”. Imi place sa ma minti.

Si coapsele de piele si matase se serpuiesc pe un tot alb de bumbac, dar stai! Patul sau numai e pat acum, e rai. Si moare linistit, “tu nu asta vroiai?”

Si atinge si strica si saruta cu frica, si o schimba si o striga si o simte ca intr-o oglinda. Si se ridica in dimineti de-o clipa si dragostea-i clipeste.

Caci azi, este cea mai frumoasa fata din lume si-l iubeste si o vede tanjind, dar nu o are, si este totusi fericit. Si ce frumos vorbeste ea, cand bea si-o ceasca de cafea si cand cerseste un sarut desi totusi e tarziu. Cand te opreste din drum cerandu-si scuze si te priveste lacrimand cu zambetul pe buze si ramai mort, soptindu-ti la ureche:

“Inca mai vreau sa fiu a ta, inca mai pot, inca te vreau, inca te rog! Nu ma lasa asa…”

Sunt o dragoste, o dragoste si o pacoste, o pacoste si nu mai pot sa plang
Deci zambesc ca am doi ochi ce ma privesc, exact asa cum sunt.

Sunt un inger, un inger, un demon, un demon dar fara aripi, oricum mai stai
Caci nu zbor, cad usor, ca am doi ochi ce mor si nu-mi ajung in rai.